Rabia (turbarea) este o boala infectioasa virala a mamiferelor cauzata de un virus, virusul rabic, care se gaseste in saliva animalelor si care afecteaza sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii) atat la animale, cat si la oameni. Animalele infectate cu acest virus pot raspandi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul cerebral.
Rezervorul principal de virus este reprezentat de vulpi, însă acest virus poate fi întîlnit și la alte specii de animale sălbatice (veverițe, jderi, căprioare, șobolani) cît și la animale domestice ( cîinii, pisici, bovine, caprine).
În perioada 06-16 iulie 2020 sa desfășurat Campania de vaccinare a vulpilor contra rabiei . Distribuirea momelilor pe cale aeriană sa desfășurat pe teritoriul întregii țări, din Aeroportul Mărculești. Momelile au fost aruncate din avion, pe suprafețe întinse, cu o densitate de 25 momeli/km2. Reprezentanți din cadrul Direției Raionale pentru Siguranța Alimentelor și ÎSS Călărași au distribuit manual momelele (vaccinul) în vizuinile din jurul localităţilor, lacurilor, drumurilor publice etc și locurile greu accesibile. Timp de două săptămâni după distribuirea momelilor se restricționează circulația liberă a câinilor şi pisicilor în zona respectivă, întrucât aceste animale reprezintă competitori pentru momeală.
Obiectivele programului sunt următoarele :
– supravegherea rabiei în populaţia de animale sălbatice
– controlul rabiei în populaţia de vulpi
– monitorizarea vaccinării orale în populaţia de vulpi.
– supravegherea prevalenţei rabiei în populaţia de animale domestice, inclusiv câini şi pisici.
ATENȚIE!!! Nu atingeți momelile și lăsați-le în locurile unde le găsiți.