ÎNTREPRINDEREA SILVICĂ CĂLĂRAȘI
Ziua Internațională a pădurilor, ediția 2019 cu genericul “Pădurea și Educația”
21.03.2019

Ziua internațională a pădurilor se marchează anual la 21 martie și are drept scop conștientizarea importanței pe care o au pădurile în viața noastră de zi cu zi. Prin această rezoluție se încurajează țările lumii să organizeze diverse activități cu referință la toate tipurile de pădure, inclusiv plantarea pădurilor și impulsionarea activităților de comunicare. Pentru anul 2019, această zi poartă un generic frumos- “Pădurea și Educația”.

În scopul organizării bunei desfășurări a manifestațiilor consacrate „Zilei Internaționale a Pădurilor”, sensibilizării opiniei publice privind importanța pădurilor, promovarea imagini sectorului forestier și a educației eco-forestiere, angajații ÎSS din Călărași în perioada lunii martie  vor organiza întîlnirii cu elevii instituțiilor de învățămînt din zona de activitate, efectuarea de lucrări de plantare a culturilor silvice în fondul forestier și implicarea locatarilor din comunitățile din zona de activitate la aceste lucrări, lucrări de salubrizare a terenurilor din fondul forestier gestionat etc.

Îndemnăm ca toți cetățeni de la mic la mare să protejeze mediul ambiant

Copyright © 2024 Toate Drepturile Rezervate.